joi, 14 noiembrie 2013

Tărâmul magiei - Garniceanu Rodica Adriana (Tintareni - Gorj)

La ora de limba română, doamna profesoară ne-a prezentat proiectul „E-lectura pentru mine?”. După ce ne-a citi regulamentul, doamna profesoară ne-a dat fişa de înscriere, care trebuia semnată de părinţi. Când am ajuns acasă, eram foarte fericită că am să particip la acest proiect, de la biblioteca orăşenească, în parteneriat cu alte biblioteci. Părinţii ei au fost de accord să particip. A doua zi, doamnele directoare ne-au însoţit la bibliotecă. Acolo, doamnele bibliotecare ne-au explicat ce trebuie să facem. Am citit cărţi de pe trei suporturi diferite: în format tradiţional „Amintiri din copilărie”, on line pe internet „Fata moşului şi fata babei” şi un e-book „Păcălă Tândală” p e-reader. Dintre toate aceste moduri de lecturare, mi-a plăcut cel mai mult, cel tradţiţional, pentru că aşa am citit din clasa înâti, dar mi-a plăcut să citesc şi pe e-reader, pentru că este ceva nou şi m-a surprins. Lectura este timpul petrecut în camera mea, unde sunt cuprinsă în tărâmul magiei, dincolo de lumea noastră. Fiecare om are o pasiune. Una dintre pasiunile mele este cititul, iar îndemnul meu este: Cititul cât mai mult! Numai citind îţi îmbogăţeşti vocabularului. Garniceanu Rodica Adriana - Clasa a VI-a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu