vineri, 15 noiembrie 2013

Cartea, prietena mea (povestire) - Alexandru Ionuţ (Tintareni - Gorj)

Mă numesc Alexandru Ionuţ şi locuiesc în comuna Ţînţăreni. Eu merg în fiecare zi la bibliotecă unde doamna Iuliana mă întâmpină totdeauna cu zâmbetul pe buze. Acollo găsesc cărţi foarte frumos colorate care sunt frumos aranjate la raft, corespunzător literelor alfabetului. Doamna bibliotecar mi-a prezentat o carte mare cu multe desene. M-a atras foarte mult, chiar dacă nu ştiam încă să citesc. Doamna învăţătoare Bălăceanu elena şi doamna Iuliana au avut răbdare cu mine şi am aînceput să citesc din ce în ce mai bine. Acum pentru mine cartea înseamnă cel mai minunat peisaj. Dacă nu veţi lectura o carte o să întâmpinaţi multe obstacole de netrecut în viaţă. La bibliotecă am descoperit lumea virtuală, adică calculatorul, atât de necesar mie pentru comunicarea cu rudele aflate în străinătate, dar şi pentru a citi. Noua tehnologie ne ajută să găsim imediat cartea pe care o căutăm. Cu ajutorul calculatorului şi e-readeru-lui călătorim peste mări şi ţări în doar câteva secunde. Este minunat să lecturăm cât mai multe cărţi pentru că numai aşa o să ne deyvoltăm intelectul. Alexandru Ionuţ, clasa a V-a Şcoala Gimnazială Ţînţăreni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu